De ce este nevoie de o șurubelniță puternică cu impact tangențial?
Este imposibil să nu observi impactul pe care sculele pe acumulatori l-au avut în industria construcțiilor, mecanică sau inginerie, iar șurubelnița cu impact tangențial nu face excepție. Spre deosebire de șurubelnițele universale de găurit și înfiletat, care excelează în aplicații de găurire și înfiletare, șurubelnița cu impact tangențial este special concepută pentru strângerea și slăbirea diverselor tipuri de buloane, piulițe și ancore cu cap hexagonal.
Diferența la o șurubelniță cu impact tangențial este că folosește atât forță de rotație(cuplul) cât și lovituri scurte-repetitive de moment, ce sunt măsurate în mili secunde, pentru a furniza o putere mare într-o unealtă mică. Șurubelnița dispune de un design inteligent al carcasei, astfel încât forța de reacție și vibrațiile să fie amortizate de carcasă, ceea ce permite utilizatorului efectuarea operațiunilor cu o sigură mână.
Gama Hilti de șurubelnițe cu impact tangențial pe acumulator, ce include atât SIW 22T-A22 cât și SIW 6AT-A22, a fost extinsă pentru a face față aplicațiilor grele. Noua șurubelniță cu impact tangențial pe acumulator SIW 9-A22 oferă suficientă putere și performanță pentru aplicații grele de fixare și ancorare în metal, beton sau lemn.
SIW 9-A22 are mandrină de 3/4" din oțel de înaltă rezistență și o fixare rapidă printr-o gaură de trecere. Acest sistem folosește conectorul E-Spring pentru a monta rapid tubulare mari în mandrină, ajutând la fixarea acestora pe timpul perioadelor intense de muncă și reduce riscul de cădere, risc ce reprezintă un pericol pentru ceilalți lucrători din șantier. Conectorii Hilti E-Spring te ajută să fixezi rapid și eficient cheia tubulară, eliminând pierderile de productivitate.
Pentru a crește productivitatea operatorului, SIW 9-A22 folosește o cutie de viteze cu dublu ciocan. Această nouă tehnologie crește durata de viață a uneltei și reduce nivelul de vibrații. Împreună, cele 2 beneficii ajută la reducerea oboselii utilizatorului și cresc timpul de utilizare de către un singur utilizator. După cum știi deja, toate uneltele Hilti pe acumulator oferă 2 ani de zile "Fără Costuri", iar dacă unealta cedează, o reparăm în 3 zile - totul fără niciun cost pentru a-ți oferi liniște sufletească.