Limba

C 6-22 (01)
C 8-22 (01)

Manual de utilizare original

Date referitoare la manual de utilizare

Referitor la acest manual de utilizare

  • Atenționare! Înainte de a utiliza produsul, asigurați-vă că ați citit și ați înțeles manualul de utilizare care însoțește produsul, inclusiv instrucțiunile, indicațiile de siguranță și de avertizare, imaginile și specificațiile. Familiarizați-vă, în special, cu toate instrucțiunile, indicațiile de siguranță și de avertizare, imaginile, specificațiile, componentele și funcțiile. În caz de nerespectare a acestora, există pericol de electrocutare, incendiu și/sau vătămări grave. Păstrați manualul de utilizare, inclusiv toate instrucțiunile, indicațiile de siguranță și avertizare, pentru utilizare ulterioară.
  • Produsele Image alternative sunt destinate utilizatorilor profesioniști, iar operarea cu acestea, întreținerea și repararea lor sunt activități permise numai personalului autorizat și instruit. Acest personal trebuie să fie instruit în mod special cu privire la potențialele pericole. Produsul și mijloacele sale auxiliare pot genera pericole dacă sunt utilizate necorespunzător sau folosite inadecvat destinației de către personal neinstruit.
  • Manualul de utilizare anexat corespunde stadiului tehnologic actual la momentul tipăririi. Găsiți întotdeauna cea mai recentă versiune online pe pagina de produs Hilti. În acest scop, urmați linkul sau codul QR din acest manual de utilizare, marcat cu simbolul Image alternative.
  • Transmiteți produsul către alte persoane numai cu acest manual de utilizare.

Explicitarea simbolurilor

Indicaţii de avertizare

Indicaţiile de avertizare avertizează împotriva pericolelor care apar în lucrul cu produsul. Sunt utilizate următoarele cuvinte-semnal:
PERICOL
PERICOL !
  • Pentru un pericol iminent şi direct, care duce la vătămări corporale sau la accidente mortale.
ATENŢIONARE
ATENŢIONARE !
  • Pentru un pericol iminent şi posibil, care poate duce la vătămări corporale sau la accidente mortale.
AVERTISMENT
AVERTISMENT !
  • Pentru o situaţie potenţial periculoasă, care poate duce la vătămări corporale sau pagube materiale.

Simboluri în manualul de utilizare

În acest manual de utilizare sunt utilizate următoarele simboluri:
Image alternative Respectaţi manualul de utilizare
Image alternative Indicaţii de folosire şi alte informaţii utile
Image alternative Lucrul cu materiale reutilizabile
Image alternative Nu aruncaţi aparatele electrice şi acumulatorii în containerele de gunoi menajer
Image alternative Hilti Acumulator Li‑Ion
Image alternative Hilti Redresor

Simboluri în imagini

Următoarele simboluri sunt utilizate în imagini:
Image alternative Acest numere fac trimitere la figura respectivă de la începutul acestui manual de utilizare.
Image alternative Numerotarea reflectă ordinea etapelor de lucru în imagine şi poate să difere de etapele de lucru din text.
Image alternative Numerele poziţiilor sunt utilizate în figura Vedere generală şi fac trimitere la numerele din legendă în paragraful Vedere generală a produsului .
Image alternative Acest semn are rolul de a stimula atenţia dumneavoastră în lucrul cu produsul.

Simboluri în funcție de produs

Simboluri pe produs

Pe produs pot fi utilizate următoarele simboluri:
Image alternative Produsul este compatibil cu tehnologia NFC, care este compatibilă la rândul ei cu platformele iOS și Android.
Image alternative Cu izolație dublă
Image alternative Numai pentru utilizare în spații interioare
Image alternative Curent continuu
Image alternative Curent alternativ
Image alternative Dacă există pe produs, produsul a fost certificat de acest organism de certificare pentru piața din SUA și Canada, conform normelor în vigoare.
Image alternative Dacă există pe produs, produsul a fost certificat de acest organism de certificare pentru piața din SUA și Canada, conform normelor în vigoare.

Securitate

Instrucţiuni de ordin general privind securitatea şi protecţia muncii

Image alternative ATENŢIONARE Consultaţi toate instrucţiunile de protecţie a muncii, instrucţiunile de lucru, imaginile şi datele tehnice cu care este prevăzută această sculă electrică. Neglijenţele în respectarea următoarelor instrucţiuni pot provoca electrocutări, incendii şi/ sau accidentări grave.
Păstraţi toate instrucţiunile de protecţie a muncii şi instrucţiunile de lucru pentru consultare în viitor.
  • Folosirea acestui produs de către persoane (inclusiv copii) cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale diminuate sau cu deficit de experienţă şi cunoştinţe nu este permisă.
  • Copiii nu au permisiunea de a se juca cu produsul.
  • Dacă montaţi redresorul pe un perete, asiguraţi o poziţie stabilă a redresorului pe perete.
  • Montaţi redresorul astfel încât un acumulator introdus să nu poată cădea.

Manevrarea şi folosirea cu precauţie a redresoarelor

  • Încărcaţi cu redresorul numai acumulatorii Li-Ion Hilti avizaţi, pentru a evita accidentările.
  • Locul de amplasare a redresorului trebuie să fie curat, răcoros, uscat şi fără pericol de îngheţ.
  • Pe parcursul procesului de încărcare, redresorul trebuie să aibă posibilitatea de a disipa căldură; de aceea, fantele de aerisire trebuie să fie libere. Nu efectuaţi încărcarea într-un recipient închis.
  • Îngrijiţi produsul cu multă atenţie. Asiguraţi-vă că nu există piese sparte sau deteriorate astfel încât produsul să nu mai funcţioneze corect. Dacă există piese deteriorate sau sparte, dispuneţi repararea produsului înainte de a-l utiliza în continuare.
  • Utilizaţi redresoarele şi acumulatorii aferenţi într-un mod corespunzător acestor instrucţiuni şi în maniera în care este prescris pentru acest tip special de aparate. Folosirea redresoarelor în alte aplicaţii de lucru decât cele prevăzute poate duce la apariţia de situaţii periculoase.
  • Încărcaţi acumulatorii numai în redresoarele recomandate de producător. Pentru un redresor adecvat unui anumit tip de acumulatori, apare pericolul de incendiu dacă acesta este utilizat cu alţi acumulatori.
  • În caz de nefolosire, păstraţi acumulatorul sau redresorul la distanţă de agrafele de birou, monede, chei, cuie, şuruburi sau alte obiecte metalice mici, care pot provoca scurtcircuitarea contactelor acumulatorilor sau redresorului. Un scurtcircuit între contactele acumulatorului sau cele de încărcare poate avea ca urmări arsuri şi incendii.
  • Nu depozitaţi acumulatorul pe redresor. Scoateţi întotdeauna acumulatorul de la redresor după procesul de încărcare.

Manevrarea și folosirea cu precauție a acumulatorilor

  • Aveți în vedere următoarele instrucțiuni de protecție a muncii pentru manevrarea și utilizarea fără riscuri a acumulatorilor Li-Ion. Nerespectarea acestora poate duce la iritații ale pielii, vătămări grave produse prin coroziune, arsuri chimice, incendii și/ sau explozii.
  • Utilizați acumulatorii numai în stare tehnică impecabilă.
  • Manevrați acumulatori cu atenție, pentru a evita deteriorările și scăpările de lichide foarte dăunătoare sănătății!
  • Modificarea sau manipularea acumulatorilor nu este permisă în niciun caz!
  • Nu este permisă dezmembrarea, strivirea, încălzirea la peste 80°C (176°F) sau arderea acumulatorilor.
  • Nu utilizați sau încărcați niciun acumulator care a suferit o lovitură sau care a fost deteriorat în alt mod. Verificați regulat dacă acumulatorii dumneavoastră prezintă semnalmente de deteriorări.
  • Nu utilizați niciodată acumulatori reciclați sau reparați.
  • Nu folosiți niciodată acumulatorul sau o sculă electrică alimentată de la acumulatori pe post de unealtă percutoare.
  • Nu expuneți niciodată acumulatorii direct la soare, unei temperaturi ridicate, formării de scântei sau flăcărilor deschise. Acest lucru poate duce la explozii.
  • Nu atingeți polii bateriei cu degetele, cu accesorii de lucru, bijuterii sau alte obiecte care prezintă conductibilitate electrică. Acest lucru poate deteriora acumulatorul și poate cauza prejudicii materiale și vătămări.
  • Feriți acumulatorii de ploaie, umezeală și lichide. Pătrunderea de umiditate poate cauza scurtcircuite, electrocutări, arsuri, incendiu și explozii.
  • Utilizați numai redresoarele și sculele electrice prevăzute pentru acest tip de acumulator. Aveți în vedere în acest scop datele din manualele de utilizare corespunzătoare.
  • Nu utilizați sau depozitați acumulatorul în medii cu pericol de explozie.
  • Dacă acumulatorul se înfierbântă prea puternic pentru a putea fi ținut în mână, este posibil ca el să fie defect. Așezați acumulatorul într-un loc vizibil, fără pericol de incendiu, la o distanță suficientă față de materialele inflamabile. Lăsați acumulatorul să se răcească. Dacă acumulatorul este încă prea fierbinte pentru a putea fi ținut în mână după o oră, atunci el este defect. Adresați-vă centrului de service Hilti sau citiți documentul "Indicații referitoare la securitate și utilizare pentru acumulatorii Li-Ion marca Hilti ".
    Aveți în vedere directivele speciale, valabile pentru transportul, depozitarea și utilizarea acumulatorilor Litiu-Ion.
    Citiți indicațiile referitoare la securitate și utilizare pentru acumulatorii Li-Ion marca Hilti , pe care le găsiți prin scanarea codului QR de la finalul acestui manual de utilizare.

Descriere

Vedere generală a produsului

Image alternative
  1. Acumulator
  2. Indicator de stare acumulator
  3. Tasta pentru deblocare pentru acumulator
  4. Indicator pentru starea funcţională a redresorului
  5. Găuri pentru montaj de perete
  6. Evacuare a aerului
  7. Admisia aerului
  8. Interfaţă acumulator

Utilizarea conformă cu destinaţia

Produsul descris este un redresor portabil pentru acumulatori Li-Ion Hilti cu o tensiune nominală de 21,6 volţi. În funcţie de varianta naţională, el este destinat racordării la prize de alimentare cu tensiune alternativă de 100 până la 127 volţi sau 220 până la 240 volţi.
Redresorul poate fi instalat pe materiale de plane sau poate fi montat pe un perete.
Image alternative
  • Găsiţi acumulatorii Li-Ion marca Hilti avizaţi pentru produs în această listă.
  • Nu toţi acumulatorii sunt disponibili pe toate pieţele.

Indicator pentru starea funcţională a redresorului

Starea
Semnificaţie
LED-ul se aprinde în verde.
Redresorul este pregătit de funcţionare.
LED-ul nu se aprinde.
Redresorul nu este pregătit de funcţionare.

Indicaţiile acumulatorului Li-Ion pe parcursul procesului de încărcare

Dacă un acumulator Li-Ion marca Hilti Nuron este racordat la un redresor Hilti , indicatorul de stare al acumulatorului arată starea de încărcare, precum şi eventuale mesaje de eroare.
Starea
Semnificaţie
Un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă lentă în verde
Acumulatorul este în curs de încărcare, starea de încărcare: ≤ 20 %
Un (1) LED se aprinde în verde, un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă lentă în verde
Acumulatorul este în curs de încărcare, starea de încărcare: 21 % până la 40 %
Două (2) LED-uri se aprind în verde, un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă lentă în verde
Acumulatorul este în curs de încărcare, starea de încărcare: 41 % până la 60 %
Trei (3) LED-uri se aprind în verde, un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă lentă în verde
Acumulatorul este în curs de încărcare, starea de încărcare: 61 % până la 80 %
Patru (4) LED-uri se aprind în verde
Acumulatorul este în curs de încărcare, starea de încărcare: ≥ 80 %
Niciun LED nu se aprinde
Acumulatorul este încărcat complet, procesul de încărcare a fost încheiat.
Un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă rapidă în galben, apoi unul sau mai multe LED-uri se aprind în verde
Procesul de încărcare este întrerupt. Probabil că acumulatorul este în afara domeniului de temperatură admisibil.
Procesul de încărcare este continuat automat, imediat ce parametrii necesari sunt din nou îndepliniţi. După caz, aduceţi acumulatorul la temperatura de încărcare recomandată.
Un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă rapidă în roşu
Acumulatorul Li-Ion este blocat şi nu poate fi utilizat în continuare. Vă rugăm să vă adresaţi centrului de service Hilti .

Indicaţiile stării acumulatorului Li-Ion

Hilti recomandă să interogaţi starea acumulatorului Li-Ion înaintea fiecărui proces de încărcare.
Pentru a interoga starea acumulatorului, ţineţi apăsată tasta pentru deblocare a acumulatorului mai mult de trei secunde. Sistemul nu detectează nicio disfuncţionalitate potenţială a bateriei din cauza unui tratament abuziv, ca de ex. cădere, împunsături, deteriorări externe cauzate de căldură etc.
Starea
Semnificaţie
Toate LED-urile se aprind ca lumină dinamică şi apoi se aprinde un (1) LED constant în verde.
Acumulatorul poate fi utilizat în continuare.
Toate LED-urile se aprind ca lumină dinamică şi apoi se aprinde intermitent un (1) LED rapid în galben.
Interogarea stării acumulatorului nu a putut fi încheiată. Repetaţi procedeul sau adresaţi-vă centrului de service Hilti .
Toate LED-urile se aprind ca lumină dinamică şi apoi se aprinde (1) LED constant în roşu.
Dacă un produs racordat poate fi utilizat în continuare, capacitatea rămasă a acumulatorului este sub 50%.
Dacă un produsul racordat nu mai poate fi utilizat, acumulatorul este la finalul duratei sale de serviciu şi trebuie să fie înlocuit. Vă rugăm să vă adresaţi centrului de service Hilti .

Setul de livrare

Redresor, manual de utilizare.
Alte produse din sistem, avizate pentru produsul dumneavoastră, găsiţi la centrul dumneavoastră Hilti Store sau la: www.hilti.group

Date tehnice


C 6-22
C 8-22
Greutate
0,84 kg
1,45 kg
Tensiune nominală la ieşire
10,8 V … 21,6 V
10,8 V … 21,6 V
Puterea de ieșire maximă
240 W
450 W
Temperatura de depozitare
−20 ℃ … 70 ℃
−20 ℃ … 70 ℃
Temperatura ambiantă în timpul funcționării
−17 ℃ … 60 ℃
−17 ℃ … 60 ℃

Modul de utilizare

ATENŢIONARE
Pericol în caz de deteriorare a cablului! Dacă în timpul lucrului este deteriorat cablul de reţea sau prelungitorul, decuplaţi imediat produsul şi cablul de la reţea. Nu atingeţi locul cu defecţiunea!
  • Controlaţi regulat toate cablurile de legătură.
  • Schimbaţi cablurile prelungitoare defecte.
  • În caz contrar, luaţi legătura cu centrul de service Hilti .
Se recomandă utilizarea sistematică a unui întrerupător automat de protecţie diferenţială (RCD), având un curent de declanşare de maxim 30 mA.

Conectarea redresorului şi încărcarea acumulatorului

ATENŢIONARE
Pericol de explozie în caz de încărcare a unor baterii neavizate. Urmările pot consta în vătămări de persoane şi prejudicii la redresor.
  • Nu încărcaţi baterii care nu sunt reîncărcabile.
  • Utilizaţi pentru acest redresor numai acumulatori avizaţi de Hilti .
AVERTISMENT
Scurtcircuit cauzat de umiditate sau umezeală Urmarea constă din deteriorări asupra produsului.
  • Utilizaţi produsul numai în spaţii închise.
  • Feriţi produsul de umiditate şi umezeală.
  1. Introduceţi fişa de reţea în priză.
    • LED-ul se aprinde în verde.
  2. Introduceţi acumulatorul în interfaţa acumulatorului.
    • Acumulatorul este încărcat.
  3. Când acumulatorul este încărcat, înlăturaţi acumulatorul de la redresor.

Îngrijirea şi întreţinerea

ATENŢIONARE
Pericol de electrocutare! Îngrijirea şi întreţinerea cu fişa de reţea introdusă pot produce accidentări grave şi arsuri.
  • Înaintea tuturor activităţilor de îngrijire şi lucrărilor de întreţinere, scoateţi întotdeauna fişa de reţea!
Îngrijirea
  • Îndepărtaţi cu precauţie murdăria aderentă.
  • Curăţaţi fantele de aerisire cu multă atenţie, folosind o perie uscată.
  • carcasa numai cu o cârpă uşor umezită. Nu utilizaţi produse de îngrijire care conţin silicon, deoarece acestea pot ataca piesele din plastic.
Întreţinerea
  • Verificaţi regulat la toate piesele vizibile dacă există deteriorări şi funcţionare impecabilă a elementelor de comandă.
  • În caz de deteriorări şi/ sau disfuncţionalităţi, nu puneţi produsul în exploatare. Dispuneţi imediat repararea la centrul de service Hilti .
  • După lucrările de îngrijire şi întreţinere ataşaţi toate dispozitivele de protecţie şi verificaţi funcţionarea.
Pentru o exploatare sigură utilizaţi numai piese de schimb şi materiale consumabile originale. Piese de schimb, materiale consumabile şi accesorii avizate de noi pentru produs găsiţi la centrul dumneavoastră Hilti Store sau la: www.hilti.group .

Schimbarea cablului de reţea

PERICOL
Pericol de accidentare! Pericol de electrocutare.
  • Întreţinerea şi repararea produsului sunt permise numai personalului autorizat şi instruit! Acest personal trebuie să fie instruit în mod special cu privire la pericolele posibile.
În cazul în care cablul de reţea este deteriorat, el trebuie să fie înlocuit.
Aveţi în vedere dispoziţiile specifice ţării pentru securitatea electrică.
Image alternative
  1. Scoateţi fişa de reţea a redresorului din priza de alimentare.
  2. Scoateţi piciorul suport cauciucat din apărătoare şi demontaţi şurubul de fixare situat dedesubt.
    Material
    Şurubelniţă Torx® T10
  3. Deschideţi prin rabatare apărătoarea.
  4. Realizaţi o fotografie sau un desen, pentru a vă întipări traseul cablului de reţea.
  5. Apăsaţi în interior una din cleme cu precauţie folosind o şurubelniţă dreaptă, pentru a desface conductorul. Trageţi conductorul afară din clemă. Repetaţi pasul pentru al doilea conductor şi îndepărtaţi apoi cablul de reţea defect.
  6. Montaţi noul cablu de reţea. Apăsaţi în interior o clemă folosind o şurubelniţă dreaptă şi introduceţi prin glisare conductorul în clemă. Eliberaţi clema şi verificaţi stabilitatea conductorului. Repetaţi pasul pentru al doilea conductor.
    Material
    Cablu de reţea C 6‑22
    2289588 (EU, 220‑240V)
    2289589 (US, 110‑120V)
    2289910 (GB, 220‑240V)
    2300624 (GB, 100‑120V)
    2289911 (KR, 220‑240V)
    2289912 (RU, 220‑240V)
    2289914 (JP, TW, 100‑120V)
    2289915 (AUS 220‑240V)
    2300625 (CH, 220‑240V)
    Cablu de reţea C 8‑22
    2289589 (US, 110‑120V)
    2289910 (GB, 220‑240V)
    2300624 (GB, 100‑120V)
    2289912 (EU, KR, RU, 220‑240V)
    2289913 (BR, 220‑240V)
    2289914 (JP, TW, 100‑120V)
    2289915 (AUS 220‑240V)
    2289917 (ARG, 220‑240V)
    2300625 (CH, 220‑240V)
    Alegeţi din tabel cablul de reţea potrivit pentru redresorul dumneavoastră sau adresaţi-vă centrului de service Hilti .
  7. Aşezaţi cablul de reţea în ghidajul de cablu pe acelaşi traseu dinaintea schimbării. Utilizaţi ca referinţă fotografia sau desenul realizate în prealabil de dumneavoastră.
  8. Închideţi prin rabatare apărătoarea şi montaţi din nou şurubul de fixare.
  9. Introduceţi din nou piciorul suport cauciucat în apărătoare.
  10. Introduceţi din nou fişa de reţea într-o priză de alimentare şi verificaţi dacă redresorul funcţionează impecabil.
    • LED-ul se aprinde: Redresorul funcţionează impecabil.
    • LED-ul nu se aprinde: Redresorul nu funcţionează impecabil.
      • Luaţi legătura cu centrul de service Hilti .

Transportul şi depozitarea

Transportul
  • Acordaţi atenţie stabilităţii asigurate la transport.
  • Verificaţi după fiecare transport la toate piesele vizibile dacă există deteriorări şi funcţionarea impecabilă a elementelor de comandă.
Depozitarea
  • Depozitaţi întotdeauna acest produs cu fişa de reţea scoasă.
  • Depozitaţi acest produs în spaţii uscate şi inaccesibile pentru copii şi persoane neautorizate.
  • Verificaţi după o depozitare mai îndelungată la toate piesele vizibile dacă există deteriorări şi funcţionarea impecabilă a elementelor de comandă.

Asistenţă în caz de avarii

În cazul avariilor care nu sunt prezentate în acest tabel sau pe care nu le puteţi remedia prin mijloace proprii, vă rugăm să vă adresaţi centrul nostru de service Hilti .
Avarie
Cauza posibilă
Soluţie
LED-ul nu se aprinde.
Fişa de reţea nu este conectată.
  • Introduceţi fişa de reţea în priză.
Avarie la produs.
  • Decuplaţi produsul de la priză şi introduceţi-l din nou. Dacă LED-ul este în continuare stins, adresaţi-vă centrului de service Hilti .
Cablu de reţea este defect.
Redresor defect.
  • Dispuneţi repararea produsului la centrul de service de la Hilti .

Dezafectarea şi evacuarea ca deşeuri

Image alternative Maşinile Hilti sunt fabricate într-o proporţie mare din materiale reutilizabile. Condiţia necesară pentru reciclare este separarea corectă a materialelor. În multe ţări, Hilti preia maşinile dumneavoastră vechi pentru revalorificare. Solicitaţi relaţii la centrul pentru clienţi Hilti sau la consilierul dumneavoastră de vânzări.
Image alternative
  • Nu aruncați sculele electrice, aparatele electronice și acumulatorii în containerele de gunoi menajer!

Garanţia producătorului

  • Pentru relaţii suplimentare referitoare la condiţiile de garanţie legală, vă rugăm să vă adresaţi partenerului dumneavoastră local Hilti .

Alte informații

C 6-22 (01)
RoHS (directiva privind limitarea utilizării substanțelor periculoase)
Image alternative
Acest tabel este valabil pentru piața din China.
Image alternative
Acest tabel este valabil pentru piața din Taiwan.
C 8-22 (01)
RoHS (directiva privind limitarea utilizării substanțelor periculoase)
Image alternative
Acest tabel este valabil pentru piața din China.
Image alternative
Acest tabel este valabil pentru piața din Taiwan.

Hilti Acumulatori Li-Ion

Indicaţii privind securitatea şi aplicaţia de lucruÎn această documentaţie, noţiunea de acumulator va fi utilizată pentru acumulatorii Li-Ion Hilti reîncărcabili, în care sunt incluse mai mulţi elemenţi de acumulatori Li-Ion. Ei sunt destinaţi sculelor electrice Hilti şi utilizarea lor este permisă numai cu acestea. Utilizaţi numai acumulatori originali Hilti !
DescriereAcumulatorii Hilti sunt dotaţi cu sisteme de management şi de protecţie pentru elemenţi.
Acumulatorii sunt formaţi din elemenţi care conţin materiale de înmagazinare Litiu-Ion şi care fac posibilă o densitate de energie specifică foarte ridicată. Elemenţii din acumulatori Li-Ion au un efect Memory foarte redus, însă reacţionează foarte sensibil la acţiunea forţelor, descărcarea pronunţată sau temperaturi ridicate.
Găsiţi produsele avizate pentru acumulatorii Hilti la magazinul dumneavoastră Hilti Store sau la: www.hilti.group
Securitate
  • Aveţi în vedere următoarele instrucţiuni de protecţie a muncii pentru manevrarea şi utilizarea fără riscuri a acumulatorilor Li-Ion. Nerespectarea acestora poate duce la iritaţii ale pielii, vătămări grave produse prin coroziune, arsuri chimice, incendii şi/ sau explozii.
  • Manevraţi acumulatori cu atenţie, pentru a evita deteriorările şi scăpările de lichide foarte dăunătoare sănătăţii!
  • Modificarea sau manipularea acumulatorilor nu este permisă în niciun caz!
  • Nu este permisă dezmembrarea, strivirea, încălzirea la peste 80°C sau arderea acumulatorilor.
  • Nu utilizaţi sau încărcaţi niciun acumulator care a suferit o lovitură sau care a fost deteriorat în alt mod. Verificaţi regulat dacă acumulatorii dumneavoastră prezintă semnalmente de deteriorări.
  • Nu utilizaţi niciodată acumulatori reciclaţi sau reparaţi.
  • Nu folosiţi niciodată acumulatorul sau o sculă electrică alimentată de la acumulatori pe post de unealtă percutoare.
  • Nu expuneţi niciodată acumulatorii direct la soare, unei temperaturi ridicate, formării de scântei sau flăcărilor deschise. Acest lucru poate duce la explozii.
  • Nu atingeţi polii bateriei cu degetele, cu accesorii de lucru, bijuterii sau alte obiecte care prezintă conductibilitate electrică. Acest lucru poate deteriora acumulatorul şi poate cauza prejudicii materiale şi vătămări.
  • Feriţi acumulatorii de ploaie, umezeală şi lichide. Pătrunderea de umiditate poate cauza scurtcircuite, electrocutări, arsuri, incendiu şi explozii.
  • Utilizaţi numai redresoarele şi sculele electrice prevăzute pentru acest tip de acumulator. Aveţi în vedere în acest scop datele din manualele de utilizare corespunzătoare.
  • Nu utilizaţi sau depozitaţi acumulatorul în medii cu pericol de explozie.
  • Dacă acumulatorul se înfierbântă prea puternic pentru a putea fi ţinut în mână, este posibil ca el să fie defect. Aşezaţi acumulatorul într-un loc vizibil, fără pericol de incendiu, la o distanţă suficientă faţă de materialele inflamabile. Lăsaţi acumulatorul să se răcească. Dacă acumulatorul este încă prea fierbinte pentru a putea fi ţinut în mână după o oră, atunci el este defect. Procedaţi conform instrucţiunilor de lucru din capitolul Măsuri în cazul unui incendiu la acumulator .
Comportamentul în cazul deteriorării acumulatorilor
  • Luaţi legătura întotdeauna cu centrul de service Hilti dacă un acumulator este deteriorat.
  • Nu utilizaţi niciun acumulator dacă scapă lichid.
  • În cazul scăpărilor de lichid evitaţi contactul direct cu ochii şi/ sau cu pielea. Purtaţi întotdeauna mănuşi de protecţie şi apărătoare pentru ochi în lucrul cu lichidul din baterii.
  • Utilizaţi un detergent chimic avizat pentru a îndepărta lichidul scurs din baterie. Respectaţi prevederile locale pentru lichidul din baterii.
  • Aşezaţi un acumulator defect într-un recipient neinflamabil şi acoperiţi-l cu nisip uscat, pulbere de cretă (CaCO3) sau silicat (Vermiculit). Apoi închideţi capacul etanş la aer şi păstraţi recipientul departe de gaze inflamabile, lichide sau obiecte.
  • Evacuaţi recipientul ca deşeu la magazinul dumneavoastră Hilti Store sau adresaţi-vă companiei responsabile cu deşeurile din zona dumneavoastră. Aveţi în vedere prescripţiile de transport locale din zona dumneavoastră, valabile pentru acumulatori deterioraţi!
Comportamentul în cazul unui acumulator care nu mai funcţionează
  • Acordaţi atenţie unui eventual comportament anormal al acumulatorului, cum ar fi încărcarea defectuoasă, timpii de încărcare neobişnuit de lungi, scăderea sesizabilă a puterii, activităţi neobişnuite ale LED-urilor sau ieşirilor de lichide. Acestea sunt semnalmente ale unei probleme interne.
  • Dacă presupuneţi existenţa unei probleme interne la acumulator, luaţi legătura cu centrul de service Hilti .
  • Dacă acumulatorul nu mai funcţionează, acumulatorul nu mai permite încărcarea sau dacă scapă lichid, trebuie să îl evacuaţi ca deşeu. Vezi capitolul Întreţinerea şi evacuarea ca deşeu .
Măsuri în cazul unui incendiu la acumulator
    ATENŢIONARE
    Pericol în caz de incendiere a acumulatoarelor! Un acumulator aprins elimină lichide şi vapori periculoşi şi cu capacitate de explozie, care pot duce la vătămări prin coroziune, arsuri sau explozii.
  • Purtaţi echipamentul personal de protecţie când vă aflaţi într-o activitate de combatere a incendiului la un acumulator.
  • Asiguraţi o ventilare suficientă, astfel încât vaporii periculoşi şi cu capacitate de explozie să poată scăpa.
  • În cazul unei dezvoltări intense de fum, părăsiţi imediat încăperea.
  • În cazul iritării căilor respiratorii consultaţi un medic.
  • Apelaţi pompierii înainte de a începe o tentativă de stingere.
  • Combateţi incendiile de la acumulatoare numai cu apă, de la o distanţă cât mai mare posibil. Extinctoarele cu pulbere şi păturile de stingere sunt ineficiente în cazul acumulatorilor Li-Ion. Incendiile din mediul adiacent pot fi combătute cu substanţe extinctoare convenţionale.
  • Nu încercaţi să mişcaţi cantităţi mari de acumulatori aprinşi. Îndepărtaţi materialele neafectate din proximitatea zonei adiacente, pentru a izola astfel acumulatorii afectaţi.
În cazul unui acumulator care nu se răceşte, emană fum sau este aprins:
  • Luaţi-l pe o lopată şi aruncaţi-l într-o găleată cu apă. Prin efectul de răcire, este redusă extinderea unui incendiu la elemenţii din acumulatori care nu au atins încă temperatura critică pentru aprindere.
  • Lăsaţi acumulatorul cel puţin 24 ore într-o găleată, până când acesta s-a răcit complet.
  • Vezi capitolul Comportamentul în cazul deteriorării acumulatorilor .
Date referitoare la transport şi depozitare
  • Temperatura ambiantă de lucru între -17°C şi +60°C / 1°F şi 140°F.
  • Temperatura de depozitare între -20°C şi +40°C / -4°F şi 104°F.
  • Nu păstraţi acumulatorii în redresor. Scoateţi întotdeauna acumulatorul de la redresor după procesul de încărcare.
  • Depozitaţi acumulatorii pe cât posibil în spaţii reci şi uscate. O depozitare într-un spaţiu răcoros creşte timpul de funcţionare al acumulatorului. Nu depozitaţi niciodată acumulatorii în soare, pe sisteme de încălzire sau în spatele geamurilor de sticlă.
  • Trimiterea acumulatorilor prin poştă nu este permisă. Adresaţi-vă unei companii de expedieri dacă doriţi să trimiteţi acumulatori nedeterioraţi.
  • Nu transportaţi niciodată acumulatorii în vrac. Pe parcursul transportului, acumulatorii trebuie protejaţi împotriva şocurilor şi vibraţiilor excesive şi izolaţi de orice materiale conductoare electric sau de alţi acumulator, astfel încât să nu ajungă în contact cu alte borne de baterie şi să cauzeze un scurtcircuit. Aveţi în vedere prescripţiile de transport locale, valabile pentru acumulatori în zona dumneavoastră.
Întreţinerea şi evacuarea ca deşeu
  • Păstraţi acumulatorul în stare curată şi fără urme de ulei şi unsoare. Evitaţi praful sau murdăria inutilă de pe acumulator. Curăţaţi acumulatorul cu o pensulă uscată şi moale sau cu o cârpă curată şi uscată.
  • Nu utilizaţi niciodată acumulatorul cu fantele de aerisire înfundate. Curăţaţi fantele de aerisire cu multă atenţie, folosind o perie uscată şi moale.
  • Împiedicaţi pătrunderea corpurilor străine în interior.
  • Nu lăsaţi umiditatea să pătrundă în acumulator. Dacă în acumulator a pătruns umiditate, trataţi-l ca pe un acumulator deteriorat şi izolaţi-l într-un recipient neinflamabil.
  • Vezi capitolul Comportamentul în cazul deteriorării acumulatorilor .
  • Dacă dezafectarea şi evacuarea ca deşeuri sunt executate impropriu, pot apărea pericole pentru sănătate din cauza ieşirii de gaze sau lichide. Evacuaţi acumulatorul ca deşeu la magazinul dumneavoastră Hilti Store sau adresaţi-vă companiei responsabile cu deşeurile din zona dumneavoastră. Aveţi în vedere prescripţiile de transport locale din zona dumneavoastră, valabile pentru acumulatori deterioraţi!
  • Nu aruncaţi acumulatorii în containerele de gunoi menajer.
  • Evacuaţi ca deşeu acumulatorii astfel încât ei să nu poată ajunge în mâinile copiilor. Acoperiţi racordurile cu un material neconductor electric, pentru a evita scurtcircuitele.

Declarație de conformitate

Declarație de conformitateProducătorul declară pe proprie răspundere că produsul descris aici corespunde legislației și normelor în vigoare.
Documentațiile tehnice sunt stocate aici:
Hilti Entwicklungsgesellschaft mbH | Zulassung Geräte | Hiltistraße 6 | 86916 Kaufering, DE
Date despre produs
Redresor
C 6‑22 | C 8‑22
Generația
01
Număr de serie
1 - 99999999999
Image alternative