Limba

SBT 4‑22

Manual de utilizare original

Date privind documentaţia

Referitor la această documentaţie

  • Înainte de punerea în funcţiune, citiţi complet această documentaţie. Aceasta este condiţia necesară pentru un lucru în siguranţă şi pentru o manevrare fără defecţiuni.
  • Aveţi în vedere indicaţiile de securitate şi de avertizare din această documentaţie şi de pe produs.
  • Păstraţi întotdeauna manualul de utilizare în preajma produsului şi predaţi-l altor persoane numai împreună cu aceste manual.

Explicitarea simbolurilor

Indicaţii de avertizare

Indicaţiile de avertizare avertizează împotriva pericolelor care apar în lucrul cu produsul. Sunt utilizate următoarele cuvinte-semnal:
PERICOL
PERICOL !
  • Pentru un pericol iminent şi direct, care duce la vătămări corporale sau la accidente mortale.
ATENŢIONARE
ATENŢIONARE !
  • Pentru un pericol iminent şi posibil, care poate duce la vătămări corporale sau la accidente mortale.
AVERTISMENT
AVERTISMENT !
  • Pentru o situaţie potenţial periculoasă, care poate duce la vătămări corporale sau pagube materiale.

Simboluri în manualul de utilizare

În acest manual de utilizare sunt utilizate următoarele simboluri:
Image alternative Respectaţi manualul de utilizare
Image alternative Indicaţii de folosire şi alte informaţii utile
Image alternative Lucrul cu materiale reutilizabile
Image alternative Nu aruncaţi aparatele electrice şi acumulatorii în containerele de gunoi menajer
Image alternative Hilti Acumulator Li‑Ion
Image alternative Hilti Redresor

Simboluri în imagini

Următoarele simboluri sunt utilizate în imagini:
Image alternative Acest numere fac trimitere la figura respectivă de la începutul acestui manual de utilizare.
Image alternative Numerotarea reflectă ordinea etapelor de lucru în imagine şi poate să difere de etapele de lucru din text.
Image alternative Numerele poziţiilor sunt utilizate în figura Vedere generală şi fac trimitere la numerele din legendă în paragraful Vedere generală a produsului .
Image alternative Acest semn are rolul de a stimula atenţia dumneavoastră în lucrul cu produsul.

Simboluri în funcţie de produs

Simboluri pe produs

Pe produs pot fi utilizate următoarele simboluri:
Image alternative Găurire fără percuţie
Image alternative Găurire cu percuţie (perforare cu ciocanul)
Image alternative Înşurubarea
Image alternative Turaţia nominală de mers în gol
Image alternative Rotaţii pe minut
Image alternative Diametru
Image alternative Rotaţie spre dreapta/stânga
Image alternative Curent continuu
Image alternative Produsul este compatibil cu tehnologia NFC, care este compatibilă la rândul ei cu platformele iOS şi Android.
Image alternative Acumulator Li-Ion
Image alternative Nu folosiţi niciodată acumulatorul ca unealtă percutoare.
Image alternative Nu lăsaţi acumulatorul să cadă. Nu utilizaţi niciun acumulator care a suferit o lovitură sau este deteriorat într-un alt mod.

Informaţii despre produs

Produsele Image alternative sunt destinate utilizatorilor profesionişti, iar operarea cu acestea, întreţinerea şi repararea lor sunt activităţi permise numai personalului autorizat şi instruit. Acest personal trebuie să fie instruit în mod special cu privire la potenţialele pericole. Produsul şi mijloacele sale auxiliare pot genera pericole dacă sunt utilizate necorespunzător sau folosite inadecvat destinaţiei de către personal neinstruit.
Indicativul de model şi numărul de serie sunt indicate pe plăcuţa de identificare.
  • Transcrieţi numărul de serie în tabelul următor. Datele despre produs vă sunt necesare în cazul solicitărilor de informaţii la reprezentanţa noastră sau la centrul de service.
    Date despre produs
    Maşină de găurit şi înşurubat
    SBT 4-22
    Generaţia:
    02
    Număr de serie:

Declaraţie de conformitate

Image alternative
Producătorul declară pe proprie răspundere că produsul descris aici corespunde legislaţiei şi normelor în vigoare.
Documentaţiile tehnice sunt stocate aici:
Hilti Entwicklungsgesellschaft mbH | Zulassung Geräte | Hiltistraße 6 | 86916 Kaufering, DE

Securitate

Instrucţiuni de ordin general privind securitatea şi protecţia muncii pentru sculele electrice

Image alternative ATENŢIONARE Consultaţi toate instrucţiunile de protecţie a muncii, instrucţiunile de lucru, imaginile şi datele tehnice cu care este prevăzută această sculă electrică. Neglijenţele în respectarea următoarelor instrucţiuni pot provoca electrocutări, incendii şi/ sau accidentări grave.
Păstraţi toate instrucţiunile de protecţie a muncii şi instrucţiunile de lucru pentru consultare în viitor.
Termenul de „sculă electrică“ folosit în instrucţiunile de protecţie a muncii se referă la sculele cu alimentare de la reţea (cu cablu de reţea) la sculele electrice cu alimentare de la acumulatori (fără cablu de reţea).
Securitatea în locul de muncă
  • Menţineţi curăţenia şi un iluminat bun în zona de lucru. Dezordinea sau iluminatul insuficient în zona de lucru pot constitui surse de accidente.
  • Nu lucraţi cu scula electrică în medii cu pericol de explozie, în care sunt prezente lichide, gaze sau pulberi inflamabile. Sculele electrice generează scântei care pot aprinde pulberile sau vaporii.
  • Nu permiteţi accesul copiilor şi al altor persoane în zona de lucru pe parcursul utilizării sculei electrice. În cazul distragerii atenţiei, puteţi pierde controlul asupra aparatului.
Securitatea electrică
  • Fişa de racord a sculei electrice trebuie să se potrivească cu priza de alimentare. Orice gen de modificare a fişei este interzis. Nu folosiţi niciun tip de fişe adaptoare împreună cu scule electrice cu pământare de protecţie. Fişele nemodificate şi prizele adecvate diminuează riscul de electrocutare.
  • Evitaţi contactul corpului cu suprafeţele legate la pământ, cum ar fi ţevile, sistemele de încălzire, plitele şi frigiderele. Există un risc major de electrocutare atunci când corpul se află în contact cu obiecte legate la pământ.
  • Feriţi sculele electrice de influenţa ploii şi umidităţii. Pătrunderea apei în scula electrică creşte riscul de electrocutare.
  • Nu utilizaţi cablul de legătură în scopuri pentru care nu este destinat, de exemplu pentru a transporta scula electrică, a suspenda scula electrică sau pentru a trage fişa din priza de alimentare. Feriţi cablul de legătură de influenţele căldurii, uleiului, muchiilor ascuţite sau componentelor aflate în mişcare. Cablurile de legătură deteriorate sau înfăşurate majorează riscul de electrocutare.
  • Dacă lucraţi cu o sculă electrică în aer liber, utilizaţi numai cabluri prelungitoare care sunt adecvate şi pentru folosirea în exterior. Folosirea cablurilor prelungitoare adecvate lucrului în aer liber diminuează riscul de electrocutare.
  • Dacă punerea în exploatare a sculei electrice într-un mediu cu umiditate nu se poate evita, utilizaţi un întrerupător automat de protecţie diferenţial. Utilizarea unui întrerupător automat de protecţie diferenţial diminuează riscul de electrocutare.
Securitatea persoanelor
  • Procedaţi cu atenţie, concentraţi-vă la ceea ce faceţi şi lucraţi în mod raţional atunci când manevraţi o sculă electrică. Nu folosiţi nicio sculă electrică dacă sunteţi obosit sau dacă vă aflaţi sub influenţa drogurilor, alcoolului sau medicamentelor. Un moment de neatenţie în folosirea sculei electrice poate duce la accidentări serioase.
  • Purtaţi echipament personal de protecţie şi, întotdeauna, ochelari de protecţie. Folosirea echipamentelor personale de protecţie, ca de ex. masca anti-praf, încălţămintea antiderapantă, casca de protecţie sau căştile antifonice, în funcţie de tipul sculei electrice şi de natura aplicaţiei de lucru, duce la diminuarea riscului de accidentare.
  • Împiedicaţi pornirea involuntară a aparatului. Asiguraţi-vă că scula electrică este deconectată, înainte de a o racorda la alimentarea electrică şi/ sau la acumulator, de a o lua din locul de lucru sau de a o transporta. Situaţiile în care transportaţi scula electrică ţinând degetul pe întrerupător sau racordaţi aparatul în stare pornită la alimentarea electrică pot duce la accidente.
  • Înainte de a porni scula electrică, îndepărtaţi uneltele de reglaj sau cheile fixe. Un accesoriu de lucru sau o cheie fixă, aflate într-o componentă rotativă a aparatului, pot provoca vătămări corporale.
  • Evitaţi o poziţie anormală a corpului. Asiguraţi-vă o poziţie stabilă şi păstraţi-vă întotdeauna echilibrul. În acest fel, veţi putea controla mai bine scula electrică în situaţii neaşteptate.
  • Purtaţi îmbrăcăminte de lucru adecvată. Nu purtaţi haine largi sau bijuterii. ţineţi părul, îmbrăcămintea şi mănuşile departe de componentele aflate în mişcare. Îmbrăcămintea largă, bijuteriile sau părul lung pot fi prinse de piesele aflate în mişcare.
  • Dacă există posibilitatea montării unor accesorii de aspirare şi captare a prafului, asiguraţi-vă că acestea sunt racordate şi folosite corect. Utilizarea unui sistem de aspirare a prafului poate diminua pericolul provocat de praf.
  • Nu vă bazaţi pe măsuri de securitate greşite şi nu vă dispensaţi de reglementările de securitate pentru sculele electrice, chiar dacă sunteţi familiarizat cu scula electrică după multiple folosiri ale acesteia. Lucrul neatent poate duce în fracţiuni de secundă la accidentări grave.
Utilizarea şi manevrarea sculei electrice
  • Nu suprasolicitaţi aparatul. Folosiţi scula electrică special destinată lucrării dumneavoastră. Cu scula electrică adecvată, lucraţi mai bine şi mai sigur în domeniul de putere specificat.
  • Nu folosiţi nicio sculă electrică având întrerupătorul defect. O sculă electrică ce nu mai permite pornirea sau oprirea sa este periculoasă şi trebuie reparată.
  • Scoateţi fişa din priză şi/ sau înlăturaţi acumulatorul dacă este detaşabil, înainte de executarea unor reglaje la aparat, înlocuirea accesoriilor sau depozitarea aparatului. Această măsură de precauţie reduce riscul unei porniri involuntare a sculei electrice.
  • Păstraţi sculele electrice în locuri inaccesibile copiilor, atunci când nu le utilizaţi. Nu permiteţi folosirea aparatului de către persoane care nu sunt familiarizate cu acesta sau care nu au citit instrucţiunile de faţă. Sculele electrice sunt periculoase atunci când sunt folosite de persoane fără experienţă.
  • Îngrijiţi sculele electrice şi accesoriile cu multă atenţie. Controlaţi funcţionarea impecabilă a componentelor mobile şi verificaţi dacă acestea nu se blochează, dacă există piese sparte sau care prezintă deteriorări de natură să influenţeze negativ funcţionarea sculei electrice. Dispuneţi repararea pieselor deteriorate înainte de punerea în exploatare a aparatului. Multe accidente se produc din cauza întreţinerii defectuoase a sculelor electrice.
  • Păstraţi accesoriile aşchietoare bine ascuţite şi curate. Accesoriile aşchietoare întreţinute atent, cu muchii aşchietoare bine ascuţite se blochează mai greu şi pot fi conduse mai uşor.
  • Utilizaţi scula electrică, accesoriile, dispozitivele de lucru etc. corespunzător acestor instrucţiuni. ţineţi seama de condiţiile de lucru şi de activitatea care urmează a fi desfăşurată. Folosirea unor scule electrice destinate altor aplicaţii de lucru decât cele prevăzute poate conduce la situaţii periculoase.
  • Menţineţi mânerele şi suprafeţele mânerelor în stare uscată, curată, fără ulei şi unsoare. Mânerele şi suprafeţele mânerelor nu permit utilizarea şi controlul sculei electrice în siguranţă în situaţii neprevăzute, dacă sunt alunecoase.
Utilizarea şi manevrarea sculei cu acumulatori
  • Încărcaţi acumulatorii numai în redresoarele recomandate de producător. Pentru un redresor adecvat unui anumit tip de acumulatori, apare pericolul de incendiu dacă acesta este utilizat cu alţi acumulatori.
  • Utilizaţi numai acumulatorii prevăzuţi special pentru sculele electrice. Folosirea altor acumulatori poate duce la accidentări şi poate provoca pericol de incendiu.
  • Ţineţi acumulatorii nefolosiţi la distanţă de agrafele de birou, monede, chei, cuie, şuruburi sau alte obiecte metalice mici, care ar putea provoca scurtcircuitarea contactelor. Un scurtcircuit între contactele acumulatorului poate avea ca urmări arsuri sau incendii.
  • La folosirea în mod eronat, este posibilă eliminarea de lichid din acumulatori. Evitaţi contactul cu acesta. În cazul contactului accidental, spălaţi cu apă. Dacă lichidul ajunge în ochi, solicitaţi suplimentar asistenţă medicală. Lichidul ieşit din acumulatori poate provoca iritaţii ale pielii sau arsuri.
  • Nu folosiţi acumulatori deterioraţi sau modificaţi. Acumulatorii deterioraţi sau modificaţi se pot comporta imprevizibil şi pot provoca incendii, explozii sau pericol de accidentări.
  • Nu expuneţi un acumulator la foc sau la temperaturi prea ridicate. Focul sau temperaturile de peste 130 °C (265 °F) pot provoca o explozie.
  • Urmaţi toate instrucţiunile de încărcare şi nu încărcaţi niciodată acumulatorul sau unealta cu acumulator la valori situate în afara domeniului de temperatură indicat în instrucţiunile de exploatare. Încărcarea greşită sau încărcarea la valori în afara domeniului avizat de temperatură poate distruge acumulatorul şi creşte pericolul de incendiu.
Service
  • Încredinţaţi repararea sculei electrice a dumneavoastră numai personalului calificat de specialitate şi numai în condiţiile folosirii pieselor de schimb originale. În acest fel, este garantată menţinerea siguranţei de exploatare a aparatului.
  • Nu executaţi niciodată lucrări de întreţinere la un acumulator deteriorat. Toate lucrările de întreţinere la acumulatori se vor executa numai de către producător sau de centrele de asistenţă pentru clienţi, împuternicite de producător.

Instrucţiuni de protecţie a muncii pentru maşini de găurit

Instrucţiuni de protecţie a muncii în cazul utilizării unui burghiu lung
  • Nu lucraţi în niciun caz cu turaţie mai ridicată decât turaţia maximă admisibilă pentru burghiu. În cazul turaţiilor mai ridicate, burghiul se poate îndoi uşor dacă este posibilă rotirea liberă a lui fără contact cu piesa care se prelucrează şi apare posibilitatea de producere a unor accidentări.
  • Începeţi întotdeauna procesul de găurire cu turaţie scăzută şi cât timp burghiul are contact cu piesa care se prelucrează. În cazul turaţiilor mai ridicate, burghiul se poate îndoi uşor dacă este posibilă rotirea liberă a lui fără contact cu piesa care se prelucrează şi apare posibilitatea de producere a unor accidentări.
  • Nu exercitaţi o presiune excesivă şi apăsaţi numai pe direcţie longitudinală pe burghiu. Burghiele se pot îndoi şi, ca urmare, se pot rupe sau apare posibilitatea de pierdere a controlului şi de producere a unor accidentări.

Instrucţiuni suplimentare de protecţie a muncii

  • Folosiţi produsul şi accesoriile numai în stare tehnică impecabilă.
  • Nu efectuaţi niciodată intervenţii neautorizate sau modificări asupra produsului sau accesoriilor.
  • Verificaţi înainte de începerea lucrului dacă în zona de lucru există conductori electrici, conducte de gaz şi ţevi de apă acoperite. Piesele metalice aflate în contact exterior cu produsul pot cauza o electrocutare sau o explozie, dacă deterioraţi un conductor electric, o conductă de gaz sau o ţeavă de apă.
  • Ţineţi întotdeauna ferm produsul cu ambele mâini de mânerele special prevăzute. Ţineţi mânerele uscate şi curate.
  • Menţineţi întotdeauna libere fantele de aerisire. Pericol de arsuri dacă fantele de aerisire sunt acoperite!
  • Evitaţi atingerea pieselor în rotaţie - pericol de accidentare!
  • Pe parcursul utilizării produsului, purtaţi apărătoare pentru ochi, cască de protecţie şi căşti antifonice.
  • Purtaţi mănuşi de protecţie la schimbarea accesoriilor de lucru. Atingerea dispozitivului de lucru poate duce la vătămări prin tăiere şi arsuri.
  • Utilizaţi o apărătoare pentru ochi. Materialul sub formă de aşchii poate produce vătămări ale corpului şi ochilor.
  • Praful format în lucrările de şlefuire, şmirgheluire, tăiere şi găurire poate conţine substanţe chimice periculoase. Câteva exemple sunt: Plumb sau vopsele pe bază de plumb; Cărămidă, beton şi alte produse de zidărie, piatră naturală şi alte produse care conţin siliciu; Anumite tipuri de lemn, cum sunt stejarul, fagul şi lemnul tratat chimic; Azbest sau materiale care conţin azbest. Determinaţi expunerea operatorului şi persoanelor din preajmă prin clasa de periculozitate a materialelor la care se lucrează. Întreprindeţi măsurile necesare pentru a menţine valorile de expunerea la un nivel sigur, ca de ex. utilizarea unui sistem de colectare a prafului sau purtarea unei măşti de protecţie respiratorie adecvate. Din măsurile generale pentru diminuarea expunerii fac parte:
  • Lucrul într-un spaţiu bine aerisit,
  • Evitarea contactului îndelungat cu praful,
  • Devierea prafului din zona feţei şi corpului,
  • Purtarea îmbrăcăminţii de protecţie şi spălarea zonelor expuse cu apă şi săpun.
  • Faceţi frecvent pauze şi exerciţii pentru îmbunătăţirea circulaţiei sanguine în degetele dumneavoastră. În cazul lucrărilor lungi, din cauza vibraţiilor intense sunt posibile tulburări la nivelul vaselor sanguine sau al sistemului nervos în degete, mâini sau articulaţiile mâinilor.
  • Nu priviţi direct în elementul de iluminat (LED) al produsului şi nu iluminaţi în faţă alte persoane. Apare pericol de orbire.
  • Activaţi produsul numai după ce l-aţi aşezat.
  • Pericol de accidentare în caz de cădere a accesoriilor de lucru şi/ sau sculelor. Înainte de începerea lucrului, controlaţi ca acumulatorul şi accesoriul montat să fie fixate în siguranţă.
  • Deconectaţi produsul imediat, dacă accesoriul de lucru s-a blocat. Produsul poate devia în lateral.
  • Aşteptaţi până când produsul a ajuns în stare de repaus, înainte de a-l depune.

Manevrarea şi folosirea cu precauţie a acumulatorilor

  • Aveţi în vedere următoarele instrucţiuni de protecţie a muncii pentru manevrarea şi utilizarea fără riscuri a acumulatorilor Li-Ion. Nerespectarea acestora poate duce la iritaţii ale pielii, vătămări grave produse prin coroziune, arsuri chimice, incendii şi/ sau explozii.
  • Utilizaţi acumulatorii numai în stare tehnică impecabilă.
  • Manevraţi acumulatori cu atenţie, pentru a evita deteriorările şi scăpările de lichide foarte dăunătoare sănătăţii!
  • Modificarea sau manipularea acumulatorilor nu este permisă în niciun caz!
  • Nu este permisă dezmembrarea, strivirea, încălzirea la peste 80°C (176°F) sau arderea acumulatorilor.
  • Nu utilizaţi sau încărcaţi niciun acumulator care a suferit o lovitură sau care a fost deteriorat în alt mod. Verificaţi regulat dacă acumulatorii dumneavoastră prezintă semnalmente de deteriorări.
  • Nu utilizaţi niciodată acumulatori reciclaţi sau reparaţi.
  • Nu folosiţi niciodată acumulatorul sau o sculă electrică alimentată de la acumulatori pe post de unealtă percutoare.
  • Nu expuneţi niciodată acumulatorii direct la soare, unei temperaturi ridicate, formării de scântei sau flăcărilor deschise. Acest lucru poate duce la explozii.
  • Nu atingeţi polii bateriei cu degetele, cu accesorii de lucru, bijuterii sau alte obiecte care prezintă conductibilitate electrică. Acest lucru poate deteriora acumulatorul şi poate cauza prejudicii materiale şi vătămări.
  • Feriţi acumulatorii de ploaie, umezeală şi lichide. Pătrunderea de umiditate poate cauza scurtcircuite, electrocutări, arsuri, incendiu şi explozii.
  • Utilizaţi numai redresoarele şi sculele electrice prevăzute pentru acest tip de acumulator. Aveţi în vedere în acest scop datele din manualele de utilizare corespunzătoare.
  • Nu utilizaţi sau depozitaţi acumulatorul în medii cu pericol de explozie.
  • Dacă acumulatorul se înfierbântă prea puternic pentru a putea fi ţinut în mână, este posibil ca el să fie defect. Aşezaţi acumulatorul într-un loc vizibil, fără pericol de incendiu, la o distanţă suficientă faţă de materialele inflamabile. Lăsaţi acumulatorul să se răcească. Dacă acumulatorul este încă prea fierbinte pentru a putea fi ţinut în mână după o oră, atunci el este defect. Adresaţi-vă centrului de service Hilti sau citiţi documentul "Indicaţii referitoare la securitate şi utilizare pentru acumulatorii Li-Ion marca Hilti ".
    Aveţi în vedere directivele speciale, valabile pentru transportul, depozitarea şi utilizarea acumulatorilor Litiu-Ion.
    Citiţi indicaţiile referitoare la securitate şi utilizare pentru acumulatorii Li-Ion marca Hilti , pe care le găsiţi prin scanarea codului QR de la finalul acestui manual de utilizare.

Descriere

Vedere generală a produsului

Image alternative
  1. Mandrină cu strângere rapidă
  2. Inel de reglare pentru cuplul de rotaţie şi funcţie
  3. Selectorul treptei de viteză
  4. Inversor pentru rotaţie dreapta/ stânga cu siguranţă pentru transport
  5. Mâner
  6. Deschidere de montaj pentru accesorii
  7. Acumulator
  8. Lampă pentru iluminarea zonei de lucru (LED)
  9. Comutator de comandă cu sistem de comandă electronică pentru turaţie
  10. Tasta pentru deblocare pentru acumulator
  11. Indicator de stare acumulator

Utilizarea conformă cu destinaţia

Produsul descris este o maşină de găurit şi înşurubat cu dirijare manuală şi cu alimentare de la acumulatori. El este destinat introducerii prin rotaţie şi desfacerii şuruburilor, găuririi în metal, lemn şi material plastic.

Image alternative
  • Utilizaţi pentru acest produs numai acumulatori Li-Ion Hilti Nuron din seria de tip B 22. Pentru optimizarea randamentului, Hilti recomandă pentru acest produs acumulatorii indicaţi în acest tabel.

  • Utilizaţi pentru aceşti acumulatori numai redresoare Hilti cu seria de tip menţionată în acest tabel.

Setul de livrare

Maşină de găurit şi înşurubat, manual de utilizare.
Alte produse din sistem, avizate pentru produsul dumneavoastră, găsiţi la centrul dumneavoastră Hilti Store sau la: www.hilti.group

Indicaţiile acumulatorului Li-Ion

Hilti Nuron Acumulatorii Li-Ion pot indica starea de încărcare, mesaje de eroare şi starea acumulatorilor.

Indicatoare pentru starea de încărcare şi mesaje de eroare

Pentru a obţine una dintre următoarele indicaţii, apăsaţi scurt tasta pentru deblocare a acumulatorului.
ATENŢIONARE
Pericol de accidentare prin căderea acumulatorului!
  • Cu acumulatorul introdus, asiguraţi-vă după apăsarea tastei pentru deblocare că fixaţi în poziţie acumulatorul din nou corect în produsul utilizat.
Starea de încărcare, precum şi avariile posibile sunt afişate şi permanent, cât timp produsul racordat este conectat.
Starea
Semnificaţie
Patru (4) LED-uri luminează constant în verde
Starea de încărcare: 100 % până la 71 %
Trei (3) LED-uri luminează constant în verde
Starea de încărcare: 70 % până la 51 %
Două (2) LED-uri luminează constant în verde
Starea de încărcare: 50 % până la 26 %
Un (1) LED luminează constant în verde
Starea de încărcare: 25 % până la 10 %
Un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă lentă în verde
Starea de încărcare: < 10 %
Un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă rapidă în verde
Acumulatorul Li-Ion este complet descărcat. Încărcaţi acumulatorul.
Dacă LED-ul se aprinde în continuare intermitent cu frecvenţă rapidă după încărcarea acumulatorului, adresaţi-vă centrului de service Hilti .
Un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă rapidă în galben
Acumulatorul Li-Ion sau produsul asociat sunt suprasolicitate, prea fierbinţi, prea reci sau este prezentă o altă eroare.
Aduceţi produsul şi acumulatorul la temperatura de lucru recomandată şi nu suprasolicitaţi produsul în aplicaţia de lucru.
Dacă mesajul apare în continuare, adresaţi-vă centrului de service Hilti .
Un (1) LED se aprinde în galben
Acumulatorul Li-Ion şi produsul asociat nu sunt compatibile. Vă rugăm să vă adresaţi centrului de service Hilti .
Un (1) LED se aprinde intermitent cu frecvenţă rapidă în roşu
Acumulatorul Li-Ion este blocat şi nu poate fi utilizat în continuare. Vă rugăm să vă adresaţi centrului de service Hilti .

Indicatoare pentru starea acumulatorului

Pentru a interoga starea acumulatorului, ţineţi apăsată tasta pentru deblocare mai mult de trei secunde. Sistemul nu detectează nicio disfuncţionalitate potenţială a bateriei din cauza unui tratament abuziv, ca de ex. cădere, împunsături, deteriorări externe cauzate de căldură etc.
Starea
Semnificaţie
Toate LED-urile se aprind ca lumină dinamică şi apoi se aprinde un (1) LED constant în verde.
Acumulatorul poate fi utilizat în continuare.
Toate LED-urile se aprind ca lumină dinamică şi apoi se aprinde intermitent un (1) LED rapid în galben.
Interogarea stării acumulatorului nu a putut fi încheiată. Repetaţi procedeul sau adresaţi-vă centrului de service Hilti .
Toate LED-urile se aprind ca lumină dinamică şi apoi se aprinde (1) LED constant în roşu.
Dacă un produs racordat poate fi utilizat în continuare, capacitatea rămasă a acumulatorului este sub 50%.
Dacă un produsul racordat nu mai poate fi utilizat, acumulatorul este la finalul duratei sale de serviciu şi trebuie să fie înlocuit. Vă rugăm să vă adresaţi centrului de service Hilti .

Date tehnice

Produs


SBT 4-22
Tensiunea nominală
21,6 V
Greutate conform EPTA Procedure 01 fără acumulator
1,31 kg
Turaţie
Treapta 1
0 rot/min …610 rot/min
Treapta 2
0 rot/min …2.100 rot/min
Reglarea cuplului de rotaţie (15 trepte)
1,5 Nm …10 Nm
Cuplu de rotaţie (înşurubare în material moale) Image alternative
≤ 36 Nm
Temperatura ambiantă în timpul funcţionării
−17 ℃ …60 ℃
Temperatura de depozitare
−20 ℃ …70 ℃

Acumulator

Tensiunea de lucru a acumulatorului
21,6 V
Gewicht Akku
Siehe Kapitel "Bestimmungsgemäße Verwendung"
Temperatura ambiantă în timpul funcţionării
−17 ℃ …60 ℃
Temperatura de depozitare
−20 ℃ …40 ℃
Temperatura acumulatorului la începutul încărcării
−10 ℃ …45 ℃

Datele privind zgomotul şi valorile vibraţiilor conform EN 60745

Valorile presiunii acustice şi ale vibraţiilor indicate în aceste instrucţiuni au fost măsurate corespunzător unui procedeu standardizat de măsură şi pot fi utilizate pentru compararea reciprocă a sculelor electrice. Ele sunt adecvate şi pentru o apreciere provizorie a valorilor de expunere. Datele indicate se referă la aplicaţiile principale de lucru ale sculei electrice. Fireşte că, dacă scula electrică este utilizată pentru alte aplicaţii de lucru cu dispozitive de lucru neprevăzute sau cu o întreţinere insuficientă, datele pot să difere. Acest lucru poate ridica în mod considerabil valorile de expunere pe întreaga durată de lucru. Pentru o apreciere exactă a valorilor de expunere, trebuie să se ia în calcul şi timpii în care aparatul este deconectat sau în care el funcţionează, dar nu execută efectiv nicio activitate. Acest lucru poate reduce în mod considerabil valorile de expunere pe întreaga durată de lucru. Stabiliţi măsuri de securitate suplimentare pentru protecţia operatorului faţă de efectele sonore şi ale vibraţiilor, ca de exemplu: întreţinerea sculei electrice şi a dispozitivelor de lucru, menţinerea mâinilor în stare caldă, organizarea proceselor de lucru.
Valorile emisiei de zgomot

SBT 4-22
Nivelul presiunii acustice emise (LpA)
75 dB(A)
Insecuritatea pentru nivelul presiunii acustice (KpA)
5 dB(A)
Nivelul puterii acustice (LWA)
86 dB(A)
Insecuritatea pentru nivelul puterii acustice (KWA)
5 dB(A)
Valori totale ale vibraţiilor

SBT 4-22
Valoarea emisiei vibraţiilor pentru găurire în metal (ah,D)
B 22‑55
2,2 m/s²
B 22‑110
1,8 m/s²
Insecuritatea la găurire în metal (K)
B 22‑55
1,5 m/s²
B 22‑110
1,5 m/s²

Diametrul admisibil pentru dispozitive de lucru


SBT 4-22
Intervalul de strângere pentru mandrina cu strângere rapidă
1,5 mm …13 mm
Ø Burghiu (lemn de esenţă moale)
1,5 mm …25 mm
Ø Burghiu (lemn de esenţă tare)
1,5 mm …14 mm
Ø Burghiu (metal)
1,5 mm …10 mm

Pregătirea lucrului

ATENŢIONARE
Pericol de accidentare Prin pornirea involuntară!
  • Înainte de introducerea acumulatorului, asiguraţi-vă că produsul aferent este deconectat.
  • Înlăturaţi acumulatorul înainte de a realiza reglaje la maşină sau de a schimba accesorii.
Aveţi în vedere indicaţiile de securitate şi de avertizare din această documentaţie şi de pe produs.

Încărcarea acumulatorului

  1. Înainte de încărcare, citiţi manualul de utilizare al redresorului.
  2. Aveţi în vedere ca la contactele acumulatorului şi ale redresorului să existe curăţenie şi acestea să fie uscate.
  3. Încărcaţi acumulatorul într-un redresor avizat.

Introducerea acumulatorului

ATENŢIONARE
Pericol de accidentare Prin scurtcircuit sau căderea acumulatorului!
  • Înainte de introducerea acumulatorului, asiguraţi-vă că la contactele acumulatorului şi la contactele de pe produs nu există corpuri străine.
  • Asiguraţi-vă că acumulatorul este întotdeauna fixat corect în poziţie.
  1. Încărcaţi acumulatorul complet înainte de prima punere în funcţiune.
  2. Introduceţi prin glisare acumulatorul în produs până când acesta se înclichetează cu zgomotul caracteristic.
  3. Controlaţi stabilitatea acumulatorului.

Îndepărtarea acumulatorului

  1. Apăsaţi tasta pentru deblocare a acumulatorului.
  2. Trageţi acumulatorul afară din produs.

Siguranţă pentru lucru la înălţime

ATENŢIONARE
Pericol de accidentare Prin căderea accesoriului de lucru şi/ sau altor accesorii!
  • Utilizaţi numai firul de susţinere a accesoriului de lucru Hilti recomandat pentru produsul dumneavoastră.
  • Înainte de fiecare utilizare, verificaţi dacă la punctul de fixare al firului de susţinere a accesoriului de lucru există deteriorări.
  • Nu fixaţi niciun fir de susţinere a accesoriului de lucru la agăţătoarea de centură. Nu utilizaţi agăţătoarea de centură pentru ridicarea produsului.
Respectaţi directivele naţionale din ţara dumneavoastră pentru lucrul la înălţime.
Ca siguranţă de lucru la înălţime pentru acest produs, utilizaţi exclusiv o combinaţie între siguranţa în caz de cădere Hilti şi firul de susţinere a accesoriului de lucru Hilti #2261970.
  • Fixaţi siguranţa de cădere în deschiderile de montaj pentru accesorii. Controlaţi stabilitatea.
  • Fixaţi un cârlig cu carabină al firului de susţinere a accesoriului de lucru la siguranţa de cădere şi al doilea cârlig cu carabină la o structură de rezistenţă. Controlaţi stabilitatea celor două cârlige cu carabină.
    Aveţi în vedere manualele de utilizare pentru siguranţa în caz de cădere Hilti , precum şi pentru firul de susţinere a accesoriului de lucru Hilti .

Introducerea dispozitivului de lucru

Image alternative
  1. Deschideţi mandrina cu strângere rapidă.
  2. Introduceţi dispozitivul de lucru în mandrina cu strângere rapidă.
  3. Strângeţi ferm prin rotire mandrina cu strângere rapidă.
  4. Verificaţi stabilitatea dispozitivului de lucru.

Modul de utilizare

Aveţi în vedere indicaţiile de securitate şi de avertizare din această documentaţie şi de pe produs.

Conectarea

  • Apăsaţi comutatorul de comandă.
    • Produsul porneşte.
    În funcţie de adâncimea de apăsare în interior a comutatorului de comandă, turaţia poate fi reglată progresiv.

Alegerea treptei de viteză

Selectorul treptei de viteză poate fi acţionat numai când motorul este în repaus.
Image alternative
  • Alegeţi treapta de viteză.

Reglarea cuplului de rotaţie Image alternative

Image alternative
  • Reglaţi cuplul de rotaţie dorit.
    Cuplul de rotaţie este limitat numai pe funcţia de înşurubare  Image alternative.

Reglarea rotaţiei spre dreapta/ stânga

Un sistem de blocare împiedică inversarea când motorul este în funcţiune.
În poziţia centrală, comutatorul de comandă este blocat (siguranţa împotriva conectării).
Image alternative
  • Reglaţi inversorul pentru rotaţie dreapta/ stânga pe sensul de rotaţie dorit.

Găurirea

  1. Poziţionaţi inelul de reglare pentru funcţii pe funcţia de găurire Image alternative.
  2. Poziţionaţi inversorul pentru rotaţie dreapta/ stânga pe rotaţie spre dreapta.

Înşurubarea

  1. Poziţionaţi inelul de reglare pentru funcţii pe funcţia de înşurubare Image alternative.
  2. Reglaţi inelul de reglare a cuplului de rotaţie pe cuplul de rotaţie dorit.
  3. Reglaţi sensul de rotaţie dorit cu inversorul pentru rotaţie dreapta/ stânga.

Deconectarea

  • Eliberaţi comutatorul de comandă.
    • Produsul se deconectează.

Îngrijirea şi întreţinerea

ATENŢIONARE
Pericol de accidentare când acumulatorul este introdus !
  • Înaintea tuturor lucrărilor de îngrijire şi întreţinere, extrageţi întotdeauna acumulatorul!
Îngrijirea produsului
  • Îndepărtaţi cu precauţie murdăria aderentă.
  • Dacă există, curăţaţi cu precauţie fantele de aerisire, folosind o perie uscată şi moale.
  • Curăţaţi carcasa numai cu o cârpă uşor umezită. Nu utilizaţi produse de îngrijire care conţin silicon, deoarece acestea pot ataca piesele din plastic.
  • Utilizaţi o cârpă curată şi uscată, pentru a curăţa contactele produsului.
Îngrijirea acumulatorilor Li‑Ion
  • Nu utilizaţi niciodată un acumulator cu fantele de aerisire astupate. Curăţaţi fantele de aerisire cu multă atenţie, folosind o perie uscată şi moale.
  • Evitaţi expunerea inutilă a acumulatorului la praf sau murdărie. Nu expuneţi niciodată acumulatorul la umiditate ridicată (de ex. prin scufundare în apă sau lăsarea lui în ploaie).
    Dacă un acumulator este pătruns de umiditate, trataţi-l ca pe un acumulator deteriorat. Izolaţi-l într-un recipient neinflamabil şi adresaţi-vă centrului de service Hilti .
  • Păstraţi acumulatorul fără urme de ulei şi unsoare de altă provenienţă. Nu permiteţi ca praful sau murdăria să se acumuleze inutil pe acumulator. Curăţaţi acumulatorul cu o perie uscată şi moale sau cu o cârpă curată şi uscată. Nu utilizaţi produse de îngrijire care conţin silicon, deoarece acestea pot ataca piesele din plastic.
    Nu atingeţi contactele acumulatorului şi nu îndepărtaţi unsoarea aplicată din fabricaţie de pe contacte.
  • Curăţaţi carcasa numai cu o cârpă uşor umezită. Nu utilizaţi produse de îngrijire care conţin silicon, deoarece acestea pot ataca piesele din plastic.
Întreţinerea
  • Verificaţi regulat la toate piesele vizibile dacă există deteriorări şi funcţionarea impecabilă a elementelor de comandă.
  • În caz de deteriorări şi/ sau disfuncţionalităţi, nu puneţi produsul în exploatare. Dispuneţi urgent repararea produsului la centrul de service de la Hilti .
  • După lucrările de îngrijire şi întreţinere, ataşaţi toate dispozitivele de protecţie şi verificaţi funcţionarea impecabilă a acestora.
Pentru o exploatare sigură utilizaţi numai piese de schimb şi materiale consumabile originale. Piese de schimb, materiale consumabile şi accesorii avizate de Hilti pentru produs găsiţi la centrul dumneavoastră Hilti Store sau la: www.hilti.group

Transportul şi depozitarea accesoriilor de lucru cu acumulator şi a acumulatorilor

Transportul
    AVERTISMENT
    Pornire involuntară la transport !
  • Transportaţi întotdeauna produsele dumneavoastră fără acumulatori introduşi!
  • Extrageţi acumulatorul/ acumulatorii.
  • Nu transportaţi niciodată acumulatorii în vrac. Pe parcursul transportului, acumulatorii trebuie protejaţi împotriva şocurilor şi vibraţiilor excesive şi izolaţi de orice materiale conductoare electric sau de alţi acumulator, astfel încât să nu ajungă în contact cu alte borne de baterie şi să cauzeze un scurtcircuit. Aveţi în vedere prescripţiile de transport locale, valabile pentru acumulatori în zona dumneavoastră.
  • Trimiterea acumulatorilor prin poştă nu este permisă. Adresaţi-vă unei companii de expedieri dacă doriţi să trimiteţi acumulatori nedeterioraţi.
  • Controlaţi înainte de fiecare utilizare, precum şi înaintea unui transport lung şi după acesta, dacă produsul şi acumulatorii prezintă deteriorări.
Depozitarea
    ATENŢIONARE
    Deteriorare involuntară cauzată de acumulatori defecţi sau din care iese lichid !
  • Depozitaţi întotdeauna produsele dumneavoastră fără acumulatori introduşi!
  • Depozitaţi produsul şi acumulatorii în spaţii răcoroase şi uscate. Aveţi în vedere valorile limită de temperatură, indicate în Date tehnice.
  • Nu păstraţi acumulatorii în redresor. Scoateţi întotdeauna acumulatorul de la redresor după procesul de încărcare.
  • Nu depozitaţi niciodată acumulatorii în soare, pe surse de căldură sau în spatele geamurilor de sticlă.
  • Depozitaţi produsul şi acumulatorii în spaţii inaccesibile pentru copii şi pentru persoanele neautorizate.
  • Controlaţi înainte de fiecare utilizare, precum şi înaintea unei depozitări lungi şi după aceasta, dacă produsul şi acumulatorii prezintă deteriorări.

Asistenţă în caz de avarii

La toate avariile, aveţi în vedere indicatorul stării de încărcare şi al erorilor pentru acumulator. Vezi capitolul Indicaţiile acumulatorului Li-Ion .
În cazul avariilor care nu sunt prezentate în acest tabel sau pe care nu le puteţi remedia prin mijloace proprii, vă rugăm să vă adresaţi centrul nostru de service Hilti .
Avarie
Cauza posibilă
Soluţie
Produsul nu funcţionează.
Acumulatorul nu este complet introdus.
  • Fixaţi acumulatorul cu zgomotul caracteristic de clic.
Acumulatorul este descărcat.
  • Schimbaţi acumulatorul.
Comutatorul de comandă nu permite apăsarea, respectiv este blocat.
Inversorul pentru rotaţie dreapta/ stânga este în poziţia centrală.
  • Apăsaţi inversorul pentru rotaţie dreapta/ stânga spre stânga sau dreapta.
Acumulatorul se goleşte mai repede decât în mod obişnuit.
Temperatura ambiantă foarte scăzută.
  • Lăsaţi acumulatorul să se încălzească lent la temperatura camerei.
Acumulatorul nu se fixează cu zgomotul caracteristic de „clic“.
Ciocul de fixare de pe acumulator este murdărit.
  • Curăţaţi ciocul de fixare şi fixaţi acumulatorul în poziţie. Dacă problema persistă, apelaţi la centrul de service Hilti .
Dezvoltare puternică de căldură în produs sau în acumulator.
Defect electric.
  • Deconectaţi produsul imediat, extrageţi acumulatorul, examinaţi-l, lăsaţi-l să se răcească şi luaţi legătura cu centrul de service Hilti .
LED-urile acumulatorului nu indică nimic.
Acumulator defect.
  • Adresaţi-vă centrului de service Hilti .

Dezafectarea şi evacuarea ca deşeuri

ATENŢIONARE
Pericol de accidentare prin dezafectarea şi evacuarea improprie a deşeurilor! Pericole pentru sănătate din cauza ieşirii de gaze sau lichide.
  • Nu expediaţi sau trimiteţi niciun acumulator deteriorat!
  • Acoperiţi racordurile cu un material neconductor electric, pentru a evita scurtcircuitele.
  • Evacuaţi ca deşeu acumulatorii astfel încât ei să nu poată ajunge în mâinile copiilor.
  • Evacuaţi acumulatorul ca deşeu la magazinul dumneavoastră Hilti Store sau adresaţi-vă companiei responsabile cu deşeurile din zona dumneavoastră.
Image alternative Produsele Hilti sunt fabricate într-o proporţie mare din materiale reutilizabile. Condiţia necesară pentru reciclare este separarea corectă a materialelor. În multe ţări, Hilti preia înapoi maşina dumneavoastră vechi pentru valorificare. Solicitaţi informaţii de la centrul pentru clienţi Hilti sau de la consilierul dumneavoastră de vânzări.
Image alternative
  • Nu aruncaţi sculele electrice, aparatele electronice şi acumulatorii în containerele de gunoi menajer!

Garanţia producătorului

  • Pentru relaţii suplimentare referitoare la condiţiile de garanţie legală, vă rugăm să vă adresaţi partenerului dumneavoastră local Hilti .

Alte informaţii

China RoHS (directiva privind limitarea utilizării substanţelor periculoase)
Image alternative
Acest tabel este valabil pentru piaţa din China.

Hilti Acumulatori Li-Ion

Indicaţii privind securitatea şi aplicaţia de lucruÎn această documentaţie, noţiunea de acumulator va fi utilizată pentru acumulatorii Li-Ion Hilti reîncărcabili, în care sunt incluse mai mulţi elemenţi de acumulatori Li-Ion. Ei sunt destinaţi sculelor electrice Hilti şi utilizarea lor este permisă numai cu acestea. Utilizaţi numai acumulatori originali Hilti !
DescriereAcumulatorii Hilti sunt dotaţi cu sisteme de management şi de protecţie pentru elemenţi.
Acumulatorii sunt formaţi din elemenţi care conţin materiale de înmagazinare Litiu-Ion şi care fac posibilă o densitate de energie specifică foarte ridicată. Elemenţii din acumulatori Li-Ion au un efect Memory foarte redus, însă reacţionează foarte sensibil la acţiunea forţelor, descărcarea pronunţată sau temperaturi ridicate.
Găsiţi produsele avizate pentru acumulatorii Hilti la magazinul dumneavoastră Hilti Store sau la: www.hilti.group
Securitate
  • Aveţi în vedere următoarele instrucţiuni de protecţie a muncii pentru manevrarea şi utilizarea fără riscuri a acumulatorilor Li-Ion. Nerespectarea acestora poate duce la iritaţii ale pielii, vătămări grave produse prin coroziune, arsuri chimice, incendii şi/ sau explozii.
  • Manevraţi acumulatori cu atenţie, pentru a evita deteriorările şi scăpările de lichide foarte dăunătoare sănătăţii!
  • Modificarea sau manipularea acumulatorilor nu este permisă în niciun caz!
  • Nu este permisă dezmembrarea, strivirea, încălzirea la peste 80°C sau arderea acumulatorilor.
  • Nu utilizaţi sau încărcaţi niciun acumulator care a suferit o lovitură sau care a fost deteriorat în alt mod. Verificaţi regulat dacă acumulatorii dumneavoastră prezintă semnalmente de deteriorări.
  • Nu utilizaţi niciodată acumulatori reciclaţi sau reparaţi.
  • Nu folosiţi niciodată acumulatorul sau o sculă electrică alimentată de la acumulatori pe post de unealtă percutoare.
  • Nu expuneţi niciodată acumulatorii direct la soare, unei temperaturi ridicate, formării de scântei sau flăcărilor deschise. Acest lucru poate duce la explozii.
  • Nu atingeţi polii bateriei cu degetele, cu accesorii de lucru, bijuterii sau alte obiecte care prezintă conductibilitate electrică. Acest lucru poate deteriora acumulatorul şi poate cauza prejudicii materiale şi vătămări.
  • Feriţi acumulatorii de ploaie, umezeală şi lichide. Pătrunderea de umiditate poate cauza scurtcircuite, electrocutări, arsuri, incendiu şi explozii.
  • Utilizaţi numai redresoarele şi sculele electrice prevăzute pentru acest tip de acumulator. Aveţi în vedere în acest scop datele din manualele de utilizare corespunzătoare.
  • Nu utilizaţi sau depozitaţi acumulatorul în medii cu pericol de explozie.
  • Dacă acumulatorul se înfierbântă prea puternic pentru a putea fi ţinut în mână, este posibil ca el să fie defect. Aşezaţi acumulatorul într-un loc vizibil, fără pericol de incendiu, la o distanţă suficientă faţă de materialele inflamabile. Lăsaţi acumulatorul să se răcească. Dacă acumulatorul este încă prea fierbinte pentru a putea fi ţinut în mână după o oră, atunci el este defect. Procedaţi conform instrucţiunilor de lucru din capitolul Măsuri în cazul unui incendiu la acumulator .
Comportamentul în cazul deteriorării acumulatorilor
  • Luaţi legătura întotdeauna cu centrul de service Hilti dacă un acumulator este deteriorat.
  • Nu utilizaţi niciun acumulator dacă scapă lichid.
  • În cazul scăpărilor de lichid evitaţi contactul direct cu ochii şi/ sau cu pielea. Purtaţi întotdeauna mănuşi de protecţie şi apărătoare pentru ochi în lucrul cu lichidul din baterii.
  • Utilizaţi un detergent chimic avizat pentru a îndepărta lichidul scurs din baterie. Respectaţi prevederile locale pentru lichidul din baterii.
  • Aşezaţi un acumulator defect într-un recipient neinflamabil şi acoperiţi-l cu nisip uscat, pulbere de cretă (CaCO3) sau silicat (Vermiculit). Apoi închideţi capacul etanş la aer şi păstraţi recipientul departe de gaze inflamabile, lichide sau obiecte.
  • Evacuaţi recipientul ca deşeu la magazinul dumneavoastră Hilti Store sau adresaţi-vă companiei responsabile cu deşeurile din zona dumneavoastră. Aveţi în vedere prescripţiile de transport locale din zona dumneavoastră, valabile pentru acumulatori deterioraţi!
Comportamentul în cazul unui acumulator care nu mai funcţionează
  • Acordaţi atenţie unui eventual comportament anormal al acumulatorului, cum ar fi încărcarea defectuoasă, timpii de încărcare neobişnuit de lungi, scăderea sesizabilă a puterii, activităţi neobişnuite ale LED-urilor sau ieşirilor de lichide. Acestea sunt semnalmente ale unei probleme interne.
  • Dacă presupuneţi existenţa unei probleme interne la acumulator, luaţi legătura cu centrul de service Hilti .
  • Dacă acumulatorul nu mai funcţionează, acumulatorul nu mai permite încărcarea sau dacă scapă lichid, trebuie să îl evacuaţi ca deşeu. Vezi capitolul Întreţinerea şi evacuarea ca deşeu .
Măsuri în cazul unui incendiu la acumulator
    ATENŢIONARE
    Pericol în caz de incendiere a acumulatoarelor! Un acumulator aprins elimină lichide şi vapori periculoşi şi cu capacitate de explozie, care pot duce la vătămări prin coroziune, arsuri sau explozii.
  • Purtaţi echipamentul personal de protecţie când vă aflaţi într-o activitate de combatere a incendiului la un acumulator.
  • Asiguraţi o ventilare suficientă, astfel încât vaporii periculoşi şi cu capacitate de explozie să poată scăpa.
  • În cazul unei dezvoltări intense de fum, părăsiţi imediat încăperea.
  • În cazul iritării căilor respiratorii consultaţi un medic.
  • Apelaţi pompierii înainte de a începe o tentativă de stingere.
  • Combateţi incendiile de la acumulatoare numai cu apă, de la o distanţă cât mai mare posibil. Extinctoarele cu pulbere şi păturile de stingere sunt ineficiente în cazul acumulatorilor Li-Ion. Incendiile din mediul adiacent pot fi combătute cu substanţe extinctoare convenţionale.
  • Nu încercaţi să mişcaţi cantităţi mari de acumulatori aprinşi. Îndepărtaţi materialele neafectate din proximitatea zonei adiacente, pentru a izola astfel acumulatorii afectaţi.
În cazul unui acumulator care nu se răceşte, emană fum sau este aprins:
  • Luaţi-l pe o lopată şi aruncaţi-l într-o găleată cu apă. Prin efectul de răcire, este redusă extinderea unui incendiu la elemenţii din acumulatori care nu au atins încă temperatura critică pentru aprindere.
  • Lăsaţi acumulatorul cel puţin 24 ore într-o găleată, până când acesta s-a răcit complet.
  • Vezi capitolul Comportamentul în cazul deteriorării acumulatorilor .
Date referitoare la transport şi depozitare
  • Temperatura ambiantă de lucru între -17°C şi +60°C / 1°F şi 140°F.
  • Temperatura de depozitare între -20°C şi +40°C / -4°F şi 104°F.
  • Nu păstraţi acumulatorii în redresor. Scoateţi întotdeauna acumulatorul de la redresor după procesul de încărcare.
  • Depozitaţi acumulatorii pe cât posibil în spaţii reci şi uscate. O depozitare într-un spaţiu răcoros creşte timpul de funcţionare al acumulatorului. Nu depozitaţi niciodată acumulatorii în soare, pe sisteme de încălzire sau în spatele geamurilor de sticlă.
  • Trimiterea acumulatorilor prin poştă nu este permisă. Adresaţi-vă unei companii de expedieri dacă doriţi să trimiteţi acumulatori nedeterioraţi.
  • Nu transportaţi niciodată acumulatorii în vrac. Pe parcursul transportului, acumulatorii trebuie protejaţi împotriva şocurilor şi vibraţiilor excesive şi izolaţi de orice materiale conductoare electric sau de alţi acumulator, astfel încât să nu ajungă în contact cu alte borne de baterie şi să cauzeze un scurtcircuit. Aveţi în vedere prescripţiile de transport locale, valabile pentru acumulatori în zona dumneavoastră.
Întreţinerea şi evacuarea ca deşeu
  • Păstraţi acumulatorul în stare curată şi fără urme de ulei şi unsoare. Evitaţi praful sau murdăria inutilă de pe acumulator. Curăţaţi acumulatorul cu o pensulă uscată şi moale sau cu o cârpă curată şi uscată.
  • Nu utilizaţi niciodată acumulatorul cu fantele de aerisire înfundate. Curăţaţi fantele de aerisire cu multă atenţie, folosind o perie uscată şi moale.
  • Împiedicaţi pătrunderea corpurilor străine în interior.
  • Nu lăsaţi umiditatea să pătrundă în acumulator. Dacă în acumulator a pătruns umiditate, trataţi-l ca pe un acumulator deteriorat şi izolaţi-l într-un recipient neinflamabil.
  • Vezi capitolul Comportamentul în cazul deteriorării acumulatorilor .
  • Dacă dezafectarea şi evacuarea ca deşeuri sunt executate impropriu, pot apărea pericole pentru sănătate din cauza ieşirii de gaze sau lichide. Evacuaţi acumulatorul ca deşeu la magazinul dumneavoastră Hilti Store sau adresaţi-vă companiei responsabile cu deşeurile din zona dumneavoastră. Aveţi în vedere prescripţiile de transport locale din zona dumneavoastră, valabile pentru acumulatori deterioraţi!
  • Nu aruncaţi acumulatorii în containerele de gunoi menajer.
  • Evacuaţi ca deşeu acumulatorii astfel încât ei să nu poată ajunge în mâinile copiilor. Acoperiţi racordurile cu un material neconductor electric, pentru a evita scurtcircuitele.